RSS

Lolita – Vladimir Nabokov

14 Iun

Lolita, un roman al paradoxurilor

1. Publicarea romanului


Scenariu refuzat

Romanul a fost scris în engleză şi publicat în 1955 la Paris, la 7 ani după începerea lui şi la 2 ani după terminare.  În primii doi ani de la finalizarea romanului, scenariul a fost refuzat de mai multe ori din cauza subiectului tratat, fiind considerat un roman pornografic, în conformitate cu ceea ce înţelegeau prin bunele moravuri majoritatea oamenilor acelor vremuri.

Lolita – roman erotic

În cele din urmă scenariul a fost acceptat şi publicat de Olympia Press, o editura cunoscută în Parisul acelor ani pentru publicarea romanelor de factura erotică, motiv pentru care acceptarea publicarii a ceea ce avea sa devina unul dintre cele mai  bune romane ale lui Nabokov, a reprezentat pentru acesta mai degraba un compormis, decat o reusita. În orice caz, renumele acestei edituri a crescut şi mai mult în anii ce au urmat publicării Lolitei, pe măsură ce romanul lui Nabokov a devenit celebru – nu numai pentru subiectul său ori pentru pentru stilul inovator, cat şi pentru controversa acerbă pe care a stârnit-o – criticile, recenziile şi comentariile făcute asupra romanului împărţind flagrant în două tabere inamice reputati oameni de cultura si de litere, printre care critici literari, editori, ziarişi, publicişti şi, desigur, marea masa a cititorilor , mai mult sau mai puţin, de rând.  Romanul a fost tradus  ulterior de catre autor şi în limba rusă şi publicat, 12 ani mai târziu (1967) la New York.

2. Reacţia criticilor

Romanul este renumit atât pentru stilul inovator, cât şi pentru subiectul intentionat controversat – iubirea pasionala care se consuma intre un intelectual respectabil  – cvadragenarul profesor Humber Humbert şi fiica vitregă, „obţinută” printr-o alianţă de convenienţă  cu proprietara casei – acel simulacru de mariaj realizat cu „mămica odioasă” a Lolitei – „bătrâna şi stupida Haze” –  şi, practic, gazda de la care veneticul profesor britanic închiriază o cameră, într-un superb anonim orăşel semi-rural din America.

Primele reactii…

In ciuda celebritatii pe care a dobandit-o mai tarziu „Lolita lui Nabokov„, după vânzarea primelor 5000 de copii nu existau încă reacţii notabile din partea criticilor;  totul s-a schimbat insa în momentul în care Graham Greene de la Sunday Times l-a catalogat ca fiind printre cele mai bune 3 romane ale anului 1955. Contra-replica la această apreciere a venit imediat din partea editorului de la Sunday Express – John Gordon, care a a catalogat Lolita ca fiind „un pestilenţial roman pornografic„.

Interzicerea romanului

Aceasta a fost practic prima dispută publică, ce a condus la valul de critici pro şi contra, de demiteri si destituiri din funcţie a celor care promovau romanul şi ocupau posturi „vizibile” pe la televiziuni şi ziare, culminând cu interzicerea importării loturilor publicate pe teritoriul Marii Britanii, unde vameşii au fost instruiţi să nu le acorde drept de trecere. Un an mai târziu, prin intervenţia Ministrului de Interne al Franţei, se ordona încetarea publicării cărţii si pe teritoriul acestei ţări.

„Unda verde” din nou

Lolita a fost reeditată  după aceea în publicatii daneze, olandeze şi suedeze, culminând cu publicarea pe piaţa americană, unde publicul cititor avid de componentele picante ale satirei, îmbinate cu drama, eroticul şi trădarea, care duc aventura umană pe cele mai inalte culmi şi, apoi, în cele mai întunecate hăuri, au „devorat” 100.000 de exemplare în primele trei săptămâni de la publicare – clasând astfel romanul lui Nabokov pe primul loc în vânzări, fiind de fapt si prima carte după „Pe aripile vântului” care obtine un asemenea tiraj.

3. Subiectul si intriga.

Lolita, lumină a vieţii mele, văpaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-li-ta: vârful limbii execută o mişcare în trei timpi, coborând pe vălul palatin ca să atingă, la timpul trei, dinţii. Lo. Li. Ta. Dimineaţa, era Lo, pur şi simplu Lo. Cum stătea în picioare, un metru cincizeci în şosete. Era Lola, când purta pantaloni pescăreşti. Era Dolly, la şcoală. Dolores era ea în împrejurări oficiale. Dar, în braţele mele, era întotdeauna Lolita.”

O epopee a iubirii si a durerii, a pierderii de sine si a rătăcirii reperelor interioare – mai mult decât simpla încălcare a normelor şi a cutumelor sociale. Blamabil, dincolo de orice contraargument. “Blasfemie!”, “Infamie!”, aţi putea spune. Ei bine, da. Dar cum? “Lolita” este, inainte de toate, (devansând chiar inserţiile psihanalitice din cuprinsul cartii), un exerciţiu de sinceritate. De ce? Pentru ca majoritatea bărbatilor (daca nu cumva toti) au avut, la un moment dat, o Lolita,  chiar daca ea a rămas poate numai o fantasma, prizonieră a unui tărâm oniric, învecinat doar timid cu câmpul, ceva mai clar al constiintei şi impărţind cu acesta doar o graniţă discontinuă şi nesigură.

Dacă ignorăm pentru câteva momente identitatea personajelor din roman, dacă Lolita nu ar fi doar o copilă, ci o femeie, atunci acest roman nu ar mai fi  decât un roman despre pasiune şi iubire mistuitoare… Dar, atunci, poate  că ar fi ceva banal… În schimb, Lolita este o poveste despre iubirea mistuitoare şi pasională a unui bărbat faţă de un copil…


4. Tip: DRAMĂ.


5. Stil şi interpretare

Roman pornografic sau roman erotic?

Prima oară Lolita a fost interpretat ca fiind, fie – în cel mai rău caz, un roman pornografic, fie –  în cel mai bun caz, un roman erotic. Permiteţi-mi să contrazic ambele variante, întrucât reducerea Lolitei la oricare dintre ele este arbitrara, limitativa si nejustificata. Lolita este mai degraba un roman cu intriga erotica, dar nu in mod necesar un roman erotic si, in nici un caz, roman pornografic, cu atat mai mult cu cat scenele erotice sunt insinute, nicidecum descrise, astfel incat actul erotic se consuma mai mult intre apropourile scriitorului si imaginatia cititorului.

Nici una, nici alta …

Elementul central al romanului este constituit intr-adevar, de relatia dintre Humbert si Lolita, sau mai degraba de obsesia acestuia fata de ea, dar naratiunea nu se centreza pe descrierea gesturilor si comportamentelor incestuase, ci pe dinamica vietii afective si psihice a acestor doi protagonisti, pe „autopsierea”, daca putem spune asa, a notiunii de dragoste – inclusiv carnala, dintre un barbat si o femeie, a perceptelor morale si etice date de conditia de persoana civica, a legilor atractiei si a barierelor puse de educatie, cultura, civilizatie, a notiunii de gust sau dezgust in materie de relatii erotice, atunci cand partenerul intra intr-o anumite categorie depsre care societatea ti-a interzis sa te atingi sau ti-a insuflat faptul ca e amoral, indezirabil, chiar oripilant si, nu in ultimul rand se dezbat si probelemele liberului arbitru si ale conduitelor ce pot intra cu usurinta in sfera patologiei psihice, inclusiv modalitatea in care acestea doua pot interactiona si ce se intampla atunci cand ele se intalnesc si merg mana in mana.

6. Impactul asupra cititorului.

Un autor de/i/stins, cu umor

Lasand la o parte subiectul romanului şi axându-vă doar pe stilul savuros in care scrie, veţi descoperi în Nabokov un scriitor carismatic, un cultivator al umorului fin si (auto)ironic, un observator discret, dar agil (ca si abilul Humbert, dealtfel) al naturii umane. Probabil că vă vor surprinde, dincolo de exprimarea elevată şi rafinată (care fac din Nabokov un intelectual rasat) tenacitatea si perseverenta cu care-si urmareste si exprima ideile, precum si subtilitatile psihologice insinuate in subsidiar, pe care le veti putea devoala daca vă veti incumeta sa cititi printre randuri. Ceea ce îl mai poate surprinde pe cititor este şi naturaleţea cu care ideile sunt transpuse în cuvinte,  naturaleţe care contrastează puternic cu subiectul cărţii, dar, să nu uităm, acest roman este unul plin de paradoxuri.

Limbajul este presărat de calambururi şi jocuri de cuvinte, exprimări cu dublu înţeles şi chiar cuvinte nou inventate, precum “nimphetă” sau “faunletă”. Umorul ironic şi înţepător, remarcile acide, aprecierile psihanalitce precum şi replicile dureros de sincere, exprimând dezgustul şi obstinaţia faţă de femeia adultă, apropiată vârstei sale, care şochează conformismul şi convenţionalismul din  noi şi care contrastează dramatic cu căldura şi pasiunea de care Humbert este capabil, condimeteneză naraţiunea şi pot face deliciul cărţii şi al cititorului. Dacă ar fi să facem o comparaţie, “Lolita” este ca acel fel de mâncare picantă, pe care nu simţi nevoia să o mânînci ăn fiecare zi, dar de care, atunci când o faci, nu te mai poţi sătura, indiferent cât de mult te-ar extenua fiecare înghiţitură…

Cei care de-a lungul timpului au savurat aceasta carte au avut tendinta de a se imparte si ei tot in doua tebere – pe de o parte fiind cei care il blameaza fara echivoc pe Humbert, iar pe de alta parte cei care empatizeaza cu acesta si o blameaza pe Lolita. De exemplu, romancierul Robertson Davies a comentat subiectul romanului astfel – „nu este vorba despre coruperea unui copil inocent de catre un adult pervers, ci despre exploatarea unui adult slab de catre un copil corupt„. Prin urmare, un alt paradox al romanului constă în scindarea pe care povestea narată o creează în cititor – în egală măsură empatizezi cu naratorul, dar îl şi blamezi , te identifici cu el şi eşti oripilat de el, îl compătimeşti şi îl deteşi, îl doreşti pedepsit, dar şi mântuit – şi totul poate merge astfel mai departe, până la a face front comun cu Humbert şi a o blama pe Lolita pentru suferiţa cauzată acestuia prin părărsirea, aproape abandonarea lui…

Dulcele stil… rus!

Deasemenea, vă va mai surprinde, probabil, faptul de a nu recunoaşte stilul deja familiar al clasicilor ruşi – acel stil livresc, ce parcă emană deja un miros suav de carte veche – un pic dulceag (a vanilie, poate, şi a praf), un pic acru şi înţepător (a mucegai si a cerneală), cu coperţi cartonate, roase pe la colţuri şi cu pagini groase, gălbui şi aspre, de hârtie reciclată. “Lolita” are toate caracteristicile familiare de carte nouă, cu copertă colorată, lucioasă, mirosind a cerneală proaspăt ieşită din tipografie, cu pagini subţiri, curate şi albe contrastând orbitor cu negrul cernelei, fine şi scârţâitoare, tipic ediţiilor princeps.

Numitorul comun, totuşi, cu marea literatură rusă constă tocmai în lovitura de graţie a cărţii: şi acest mai nou autor in literatura rusă reuşeşte să te facă, dragă cititorule (ale cărui principii morale, desigur nu le contestă nimeni), să te îndragosteşti încă o dată de agresor, să faci partizanat cu el (măcar pe parcursul cărţii), să pătrunzi în lumea lui şi să fii EL… diferenţa în acest caz este că, pentru el, crima lui este totodată şi pedeapsa lui…

Dacă Lolita nu ar fi o dramă, atunci cu siguranţă ar fi fost o tragicomedie…

7. Mesajul romanului.

Unghiul schimba perpsectiva…

În acelşi timp, miturile cad unul câte unul … răul poate veni şi din minţile frumoase, educate şi cultivate, din minţile luminate si deschise … Răul poate fi proliferat în lume tocmai de către mentorii ei şi, atenţie, el nu este întotdeauna intentionat. Din această nouă perspectivă, drama lui Humbert este la fel de reală ca şi a micuţei Lolita, iar în triada Humbert – Lolita – “Mama Odioasă” (“Muierea Haze, căţeaua cea mare, mâţa a bătrână, mămica nesuferită, bătrâna şi stupida Haze “) nu mai e deloc uşor să decelăm între rolurile de agresor, victimă şi salvator…

Dar, poanta cu adevărat savuroasă a cărţii consta in faptul ca ea nu vă va oferi insight-ul decât după ce o veţi fi terminat şi veti fi dat ultima pagină. Abea atunci îţi dai seama că, de fapt, dincolo de toate, între coperţile cărţii se duce o adevărată luptă, la limita dintre spiritual (dragostea mistuitoare) şi patologic (iubirea aproape incestuoasa prin mecanismele pe care le pune in mişcare si prin însuşi obiectul ei) si ca sub ochii dvs se rescrie drama, innecată aproape in cotidian si banal, a altor milioane de Lolite … Abea acum ne trezim de reverie şi ne dăm seama că ceea ce am citit este  de fapt transcriptul dramei existenţiale  a unei copile rămasă orfană, în urma morţii bruşte, premature şi violente a mamei ei şi ajunsă la discreţia unui tată adoptiv cu evidente înclinaţii pedofile, care abea în acest context ajunge să-şi satisface fanteziile erotice, blocate în castelul de gheaţă al unui eu infantil şi egoist.

In concluzie…

Iubirea intensă, în egală măsură spirituală şi carnală a lui Humbert pentru Lolita este, de fapt, un atac la inocenţă …

8. Premii şi recunoaştere internaţională.

  1. Lolita a fost inclus de către Time Magazine pe lista Celor mai bune 100 de romane scrise în limba engleză între 1923 şi 2005.
  2. De asemenea el mai figurează şi pe lista Celor mai controversate romane ale secolului 20, conform listei întocmite de Modern Library Association, unde a obţinut locul 4.

~ prin Valentina pe 14 iunie 2010.

9. Ecranizari

Romanul a fost ecranizat de două ori, prima dată în 1962, de Stanley Kubrick şi a doua oară în 1997, de Adrian Lyne.

După publicare, romanul a obţinut un statut clasic, devenind unul dintre cele mai cunoscute şi controversate exemple în literatura secolului 20. Numele „Lolita” a intrat în cultura populară şi descrie o copilă precoce din punct de vedere sexual.

Filmele sunt însă interesante numai din perspectiva celui ce a citit cartea. Ecranizările diferă fantastic datorită conceptelor etice şi a prejudecăţilor fiecărei perioade. În ani ˈ60, subiectul pedofiliei era sensibil şi de aceea dacă nu ai bagajul lecturii, acest aspect deviant poate să scape cinefilului. Este un film alb-negru jucat „a-pasionat” şi chiar obiectiv. Ultimii ani ai secolului XX au adus atât de puţină pudoare încât noua versiune este mult mai francă. Cinefilului neavizat filmul poate să îi producă o stare de uluire, deoarece comportamentul deviant este clar scos în faţa, si, daca in prima versiune a filmului personalitatea Lolitei este foarte mult estompata (ceea ce i-a facut pe unii critici ai vremii sa spuna ca „lolita a fost amutita, a fost lasata fara voce”), in ceea de a doua ea este, poate, usor supralicitata.


1. Ecranizarea din 1962

Regizor: Stanley Kubrick

Scenaristi: Stanley Kubrick, James Harris şi Vladimir Nabokov

Distribuţie: James Mason – Humbert Humbert, Sue Lyon – Dolores Haze (Lolita),  Shelley Winters – Charlotte Haze şi Peter Sellers – Clare Quilty.


TRAILER:
2. Ecranizarea din 1997
Regizor: Adrian Lyne
Distribuţie: Jeremy Irons – Humbert Humbert, Dominique Swain – Dolores Haze (Lolita), Melanie Griffith – Charlotte Haze şi Frank Langella – Clare Quilty.

TRAILER:

Vrei sa CUMPERI cartea? Gaseste cea mai buna OFERTA! – piticipecreier
Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Iunie 2010 în Fără categorie

 

Etichete: , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: