RSS

Imparatul mustelor – William Golding

I. Despre autor


Nume complet:  (Sir) William Gerald Golding

Data şi locul naşterii: 19 septembrie 1911, Cornwall, Anglia

Data şi locul morţii:  19 iunie 1993, Cornwall, Anglia

Naţionlitate:  Britanică

Carieră literară : Scriitor, poet

Opere semnificative: Lord of the flies (1954), trilogia To the ends of the earth (1980 + 1989)

Stil:  romane alegorice, eseuri

Premii:  James Tait Black Memorial Prize (1979), Booker Prize (1980), Nobel Prize for Literature (1983)

Evenimente care i-au influienţat viaţa şi opera: a luptat în cel de-al doilea război mondial, luând parte la debarcarea din Normandia.

II.Despre roman

Publicare

Primul roman al lui W. Golding a fost tipărit şi publicat in 1954, dar fără prea mult succes – romanul nu a dobândit la această primă apariţie nici admiraţia publicului şi nici atenţia criticilor. Cu toate acestea, aproximativ 6 ani mai târziu Lord of the flies devine un titlu de mare notorietate, ocupând un loc fruntaş în topul celor mai bine vândute romane ale momentului şi fiind inclus în curricula şcolară a majorităţii liceelor şi colegiilor de pe tot întinsul Statelor Unite.

Tip – Dramă.

Motivaţia autorului.

Bineînţeles că momentul ales pentru conceperea şi publicarea acestui roman nu este unul întâmplător. William Golding se întoarce din războilul lumilor cu râni adânci în suflet, răni ce probabil nu se vor mai vindeca niciodată… deoarece acolo a înţeles faptul că natura umană este una primitivă, instinctuală, barbară, însetată de sânge şi de durere – de durerea celorlalţi, de durerea semenilor – a străinilor şi a fraţilor, a vinovaţilor şi a inocenţilor deopotrivă … Vărsarea de sânge este o nevoie adânc engramată în sufletul nostru – moştenire păstrată de toţi antecesorii noştrii şi dată mai departe, din neam în neam… Cuprins de o amară revelaţie, cu această lecţie de viaţă dată de cel mai dur dintre profesori – războiul, William Golding îi supravieţuişte pentru a ne revela şi nouă adevărul despre noi înşine … Prin urmare el vine cu acest roman alegoric despre natura umană, contrastând puternic cu alte opere tratând acelaşi subiect şi făcându-le să pară, prin comparaţie, revelaţii de basm, din lumea populată cu personaje mitice ale celor naivi şi iremediail îndrăgostiţi de fantasmă…

Semnificaţia titlului.

Etimologic vorbind, se pare că titlul romanului provine de la semnificaţia ebraică a lui Belzebub (Ba’al = rege/împărat + Zebub = “cei-care-zboară”), care, în unele texte vehi era considerat ca fiind unul dintre cei mai importanţi 3 îngeri decăzuţi (alături de Lucifer şi Levitan), ajuns în fruntea ierarhiei hoardei infernale a lui Satan şi “domnind” peste ordinul “celor-care-zboară” (deşi în religia creştină Belzebub a fost asimilat ca sinonim pentru Satana, sporind astfel lunga listă de nume date conceptului cu cele mai multe denumiri echivalente.) În roman Împăratul muştelor apare întruchipat intr-un fel de idol, “confecţionat” din capul unui porc vânat şi decapitat. Întruchiparea idolului malefic sugerează regresia spre primitivism şi barbarism, generată de victoria iraţionalului.

Intriga.

La nivel mondial se dezbat principii morale şi etice, doctrine filosofice şi ideologice, sisteme de guvernare incompatibile se luptă între ele pentru dreptul la supremaţie …  Între timp, răspunsul la toate aceste frământări pare să vină de pe o măruntă insula de corali, pe măsură ce un mic “stat” autarhic prinde contur – un avion plin cu copii tocmai a naufragiat pe o insulă părăsită din mijlocul Oceanului Pacific, în urma unui atac nuclear …

Subiectul romanului.

Povestea plaseaza actiunea undeva la capatul lumii, sau, mai bine zis in afara ei – acolo unde timpul si spatiul se estompeaza, iar granitele se topesc si dispar in neantul care desparte oamenii societatii moderne si civilizate de … oamenii tavernelor. O data smulsi din sânul societatii oblăduitoare copiii par a fi smulşi totodată şi din câmpul propriei conştiinte, iar ceea ce la început părea a fi aventura vietii lor, se transformă dintr-o epopee robinsoniană într-un traseu iniţiatic ucigator de vise, profanator al înocenţei si uzurpator de vieti … Vocea raţiunii este înlocuită treptat, într-o cavalcadă ameţitoare şi nebunească a regresiei firii umane către instinctiv si primitiv, de … vocea sângelui. Minunatele peisaje, aproape edenice, descrise in paginile romanului sunt brutal sfasiate de tipetele celor care luptă pentru propria viaţă. Şi, în timp ce stigătele de supravieţuire ale celor vânaţi se cufundă iremediabil în genunile întunecoase ale insulei şi în bezna conştiinţei grupului, strigătele de luptă ale vânătorilor se înalţă în ecourile frânte ale fiordurilor ce înconjoară insula – singurele martore ale tragediei pe care aceasta fâşie de pământ, altfel salvatoare, o adăposteşte. În mijlocul unui infinit de apă, focul este, în mod paradoxal, atât simbol al luminii, al raţiunii, al conştiinţei şi singura legătură păstrată cu civilizţia, cât şi nucleul gravitaţional în jurul căruia „tribul” se reuneşte pentru a înfăptui jertfa… În acelaşi timp, focul este tot cel care, pe de o parte reuneşte turma rătăcită, ca pe o nouă Golgotă a pierderii de sine, unde omul descumpănit îşi caută un nou axis mundi, cât şi elementul care contribuie la apariţia breşei iremediabile dintre cele doua lumi – cea a raţiunii şi cea sângelui…

Personaje cheie.

Vocea raţiunii, conştiinţa şi orânduirea socială sunt personificate de Ralph şi Piggy (al cărui nume real nu-l aflăm niciodată), tronul, toiagul sau tribuna (ca exponente simbolice ale  liderului) vor fi inlocuite de scoica găsită pe plajă, iar împăcarea, pacea şi ascetismul  vor fi personificate de Simon. Irationalul, forţa brută, pornirile bazale şi apetenţa pentru sânge şi violenţă vor fi impersonate de Jack – tipologia liderului carismatic şi malefic. Adepţii lui Jack personifică banda îndoctrinată şi dezumanizată, suma de foste fiinţe umane, depersonalizate şi dezbrăcate de voinţă proprie şi autodeterminare.

Impactul asupra cititorului.

Pentru cititor întâlnirea cu acest roman şi parcurgerea lui este ca o operaţie pe … conştiinţa clară, ca o incizie pe suflet, care se adânceşte cu fiecare pagină pe care o dăm, cu fiecare presupoziţie fatală care ne încolţeşte în minte, cu fiecare confirmare şi certificare a unor adevăruri irefutabile, dar pe care totuşi ochii larg deschişi refuză să le citească iar mintea lucidă refuză să le conceapă… Scenariul propus este devastator pentru omul care stă cufundat comod în fotoliul său şi citeşte la gura sobei romanul de referinţă al unui laureat al premiului Nobel,  sigur probabil pe crezurile sale – fie ele religioase, filosofice, sociale, politice etc … De ce? Citiţi acest roman şi veţi constata că le tratează pe toate.

Stil şi interpretare.

Sub aparenţa unui roman de aventuri, prezentând între coperţile unui volum subţire terbililele păţanii ale unor copii care, prinşi în vâltoarea războiului, naufragiază pe o insulă pustie, vom constata că se caută răspuns la cele mai mari întrebări existenţiale. Dar, mai mult decât un roman de aventuri, mai mult chiar decât un roman realist, Lord of the flies este un roman de analiză psihologică, socială şi antropologică. Cu prilejul acestui roman autorul încearcă demonstrarea tezei conform căreia principiile evoluţioniste (prin care iau naştere speciile şi se perpetuează comportamentele) sunt imuabile, iar natura umană per se este întemeiată, în baza aceloraşi principii biologice, pe elemente fundamentale situate în afara moralei – principii hedoniste, de supravieţuire, de selecţie naturală, de dominare a celui slab, etc.  În consecinţă, cele câteva mii de ani de civilizaţie se estompează şi se topesc în hăul năucitor al celorlate câteva milioane de  ani de primitivism şi sălbătiie, atunci când omul – sau fiara ?– este eliberat de constrângeri. Omul îi va face rău omului ori de câte ori va avea ocazia, pe baza unui singur considerent – pentru că poate! Aşadar, dă-i omului puterea asupra celorlalţi oameni şi vei deschide cea mai rapidă cale către autoextincţie. În definitiv, homo homini lupus est… Şi, pentru a ne elibera de orice prejudecăţi, cu care anii de evoluţie socială ne-au îndoctrinat, W. Golding dărâmă şi ultimul bastion – singura speranţa oricărei societăţi pentru supravieţuire şi singura speranţa oricărei relgii pentru mântuire – copiii …

În concluzie…

William Golding, martor al ororilor razboiului, nu mai crede in inocenta si puritatea sufletului uman, nici macar in cea a copiilor. Omul este capabil de crima, in toate formele ei, fiind totodata, unul dintre cei mai inteligenti, ageri si vorace dintre predatori.

Premii si recunoaştere internaţională:

  1. Romanul a obţinut poziţia 68 pe lista Celor mai controversate romane pentru perioada 1990 – 2000, oferită în clasificarea realizată de către American Library Association;
  2. În 2005 a fost inclus, de către Time Magazine, pe lista Celor mai bune romane scrise în limba engleză între 1923 – prezent.

III. Ecranizări

Prima  ecranizare datează din 1963 şi a fost realizată sub regia lui Peter Brook, director de teatru la vremea aceea, dar şi sub „lupa” ochiului critic al lui Golding. Producătorul filmului a fost Lewis M. Allen, recunoscut pentru apeteneţa sa în a produce filme în special prin adaptarea pe peliculă a romanelor – fie clasice, fie moderne. Se pare că Peter Brook a intervievat peste 3000 de copii, până i-a ales in cele din urmă pe cei 7 copii ce joacă în film. Reacţiile criticilor au fost în cea mai mare parte pozitive, iar în 1963 filmul a fost nominalizat pentru premiul Golden Palm în cadrul festivalului de film de la Cannes.

  • Trailer:

Cea de-a doua ecranizare datează din anii 1990, în  regia lui Harry Hook, dar nu a avut acelaşi succes ca prima ecranizare, iar aprecierile criticilor l-au plasat uneva între mediu şi slab, cu o foarte fragilă majoritate înclinţnd balanţa înspre evaluări pozitive. În plus, diferenţele dintre film şi carte sunt mult mai multe decat în cazul primei ecranizări (aproximativ 48 de diferenţe, faţă de 18, la prima ecranizare).

  • Trailer 2:

IV. Galerie foto

Această prezentare necesită JavaScript.

Vrei sa cumperi cartea? Gaseste oferta cea mai buna! – piticipecreier

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 14 iunie 2010 in Fără categorie

 

Etichete: , , , , ,

Lolita – Vladimir Nabokov

Lolita, un roman al paradoxurilor

1. Publicarea romanului


Scenariu refuzat

Romanul a fost scris în engleză şi publicat în 1955 la Paris, la 7 ani după începerea lui şi la 2 ani după terminare.  În primii doi ani de la finalizarea romanului, scenariul a fost refuzat de mai multe ori din cauza subiectului tratat, fiind considerat un roman pornografic, în conformitate cu ceea ce înţelegeau prin bunele moravuri majoritatea oamenilor acelor vremuri.

Lolita – roman erotic

În cele din urmă scenariul a fost acceptat şi publicat de Olympia Press, o editura cunoscută în Parisul acelor ani pentru publicarea romanelor de factura erotică, motiv pentru care acceptarea publicarii a ceea ce avea sa devina unul dintre cele mai  bune romane ale lui Nabokov, a reprezentat pentru acesta mai degraba un compormis, decat o reusita. În orice caz, renumele acestei edituri a crescut şi mai mult în anii ce au urmat publicării Lolitei, pe măsură ce romanul lui Nabokov a devenit celebru – nu numai pentru subiectul său ori pentru pentru stilul inovator, cat şi pentru controversa acerbă pe care a stârnit-o – criticile, recenziile şi comentariile făcute asupra romanului împărţind flagrant în două tabere inamice reputati oameni de cultura si de litere, printre care critici literari, editori, ziarişi, publicişti şi, desigur, marea masa a cititorilor , mai mult sau mai puţin, de rând.  Romanul a fost tradus  ulterior de catre autor şi în limba rusă şi publicat, 12 ani mai târziu (1967) la New York.

2. Reacţia criticilor

Romanul este renumit atât pentru stilul inovator, cât şi pentru subiectul intentionat controversat – iubirea pasionala care se consuma intre un intelectual respectabil  – cvadragenarul profesor Humber Humbert şi fiica vitregă, „obţinută” printr-o alianţă de convenienţă  cu proprietara casei – acel simulacru de mariaj realizat cu „mămica odioasă” a Lolitei – „bătrâna şi stupida Haze” –  şi, practic, gazda de la care veneticul profesor britanic închiriază o cameră, într-un superb anonim orăşel semi-rural din America.

Primele reactii…

In ciuda celebritatii pe care a dobandit-o mai tarziu „Lolita lui Nabokov„, după vânzarea primelor 5000 de copii nu existau încă reacţii notabile din partea criticilor;  totul s-a schimbat insa în momentul în care Graham Greene de la Sunday Times l-a catalogat ca fiind printre cele mai bune 3 romane ale anului 1955. Contra-replica la această apreciere a venit imediat din partea editorului de la Sunday Express – John Gordon, care a a catalogat Lolita ca fiind „un pestilenţial roman pornografic„.

Interzicerea romanului

Aceasta a fost practic prima dispută publică, ce a condus la valul de critici pro şi contra, de demiteri si destituiri din funcţie a celor care promovau romanul şi ocupau posturi „vizibile” pe la televiziuni şi ziare, culminând cu interzicerea importării loturilor publicate pe teritoriul Marii Britanii, unde vameşii au fost instruiţi să nu le acorde drept de trecere. Un an mai târziu, prin intervenţia Ministrului de Interne al Franţei, se ordona încetarea publicării cărţii si pe teritoriul acestei ţări.

„Unda verde” din nou

Lolita a fost reeditată  după aceea în publicatii daneze, olandeze şi suedeze, culminând cu publicarea pe piaţa americană, unde publicul cititor avid de componentele picante ale satirei, îmbinate cu drama, eroticul şi trădarea, care duc aventura umană pe cele mai inalte culmi şi, apoi, în cele mai întunecate hăuri, au „devorat” 100.000 de exemplare în primele trei săptămâni de la publicare – clasând astfel romanul lui Nabokov pe primul loc în vânzări, fiind de fapt si prima carte după „Pe aripile vântului” care obtine un asemenea tiraj.

3. Subiectul si intriga.

Lolita, lumină a vieţii mele, văpaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-li-ta: vârful limbii execută o mişcare în trei timpi, coborând pe vălul palatin ca să atingă, la timpul trei, dinţii. Lo. Li. Ta. Dimineaţa, era Lo, pur şi simplu Lo. Cum stătea în picioare, un metru cincizeci în şosete. Era Lola, când purta pantaloni pescăreşti. Era Dolly, la şcoală. Dolores era ea în împrejurări oficiale. Dar, în braţele mele, era întotdeauna Lolita.”

O epopee a iubirii si a durerii, a pierderii de sine si a rătăcirii reperelor interioare – mai mult decât simpla încălcare a normelor şi a cutumelor sociale. Blamabil, dincolo de orice contraargument. “Blasfemie!”, “Infamie!”, aţi putea spune. Ei bine, da. Dar cum? “Lolita” este, inainte de toate, (devansând chiar inserţiile psihanalitice din cuprinsul cartii), un exerciţiu de sinceritate. De ce? Pentru ca majoritatea bărbatilor (daca nu cumva toti) au avut, la un moment dat, o Lolita,  chiar daca ea a rămas poate numai o fantasma, prizonieră a unui tărâm oniric, învecinat doar timid cu câmpul, ceva mai clar al constiintei şi impărţind cu acesta doar o graniţă discontinuă şi nesigură.

Dacă ignorăm pentru câteva momente identitatea personajelor din roman, dacă Lolita nu ar fi doar o copilă, ci o femeie, atunci acest roman nu ar mai fi  decât un roman despre pasiune şi iubire mistuitoare… Dar, atunci, poate  că ar fi ceva banal… În schimb, Lolita este o poveste despre iubirea mistuitoare şi pasională a unui bărbat faţă de un copil…


4. Tip: DRAMĂ.


5. Stil şi interpretare

Roman pornografic sau roman erotic?

Prima oară Lolita a fost interpretat ca fiind, fie – în cel mai rău caz, un roman pornografic, fie –  în cel mai bun caz, un roman erotic. Permiteţi-mi să contrazic ambele variante, întrucât reducerea Lolitei la oricare dintre ele este arbitrara, limitativa si nejustificata. Lolita este mai degraba un roman cu intriga erotica, dar nu in mod necesar un roman erotic si, in nici un caz, roman pornografic, cu atat mai mult cu cat scenele erotice sunt insinute, nicidecum descrise, astfel incat actul erotic se consuma mai mult intre apropourile scriitorului si imaginatia cititorului.

Nici una, nici alta …

Elementul central al romanului este constituit intr-adevar, de relatia dintre Humbert si Lolita, sau mai degraba de obsesia acestuia fata de ea, dar naratiunea nu se centreza pe descrierea gesturilor si comportamentelor incestuase, ci pe dinamica vietii afective si psihice a acestor doi protagonisti, pe „autopsierea”, daca putem spune asa, a notiunii de dragoste – inclusiv carnala, dintre un barbat si o femeie, a perceptelor morale si etice date de conditia de persoana civica, a legilor atractiei si a barierelor puse de educatie, cultura, civilizatie, a notiunii de gust sau dezgust in materie de relatii erotice, atunci cand partenerul intra intr-o anumite categorie depsre care societatea ti-a interzis sa te atingi sau ti-a insuflat faptul ca e amoral, indezirabil, chiar oripilant si, nu in ultimul rand se dezbat si probelemele liberului arbitru si ale conduitelor ce pot intra cu usurinta in sfera patologiei psihice, inclusiv modalitatea in care acestea doua pot interactiona si ce se intampla atunci cand ele se intalnesc si merg mana in mana.

6. Impactul asupra cititorului.

Un autor de/i/stins, cu umor

Lasand la o parte subiectul romanului şi axându-vă doar pe stilul savuros in care scrie, veţi descoperi în Nabokov un scriitor carismatic, un cultivator al umorului fin si (auto)ironic, un observator discret, dar agil (ca si abilul Humbert, dealtfel) al naturii umane. Probabil că vă vor surprinde, dincolo de exprimarea elevată şi rafinată (care fac din Nabokov un intelectual rasat) tenacitatea si perseverenta cu care-si urmareste si exprima ideile, precum si subtilitatile psihologice insinuate in subsidiar, pe care le veti putea devoala daca vă veti incumeta sa cititi printre randuri. Ceea ce îl mai poate surprinde pe cititor este şi naturaleţea cu care ideile sunt transpuse în cuvinte,  naturaleţe care contrastează puternic cu subiectul cărţii, dar, să nu uităm, acest roman este unul plin de paradoxuri.

Limbajul este presărat de calambururi şi jocuri de cuvinte, exprimări cu dublu înţeles şi chiar cuvinte nou inventate, precum “nimphetă” sau “faunletă”. Umorul ironic şi înţepător, remarcile acide, aprecierile psihanalitce precum şi replicile dureros de sincere, exprimând dezgustul şi obstinaţia faţă de femeia adultă, apropiată vârstei sale, care şochează conformismul şi convenţionalismul din  noi şi care contrastează dramatic cu căldura şi pasiunea de care Humbert este capabil, condimeteneză naraţiunea şi pot face deliciul cărţii şi al cititorului. Dacă ar fi să facem o comparaţie, “Lolita” este ca acel fel de mâncare picantă, pe care nu simţi nevoia să o mânînci ăn fiecare zi, dar de care, atunci când o faci, nu te mai poţi sătura, indiferent cât de mult te-ar extenua fiecare înghiţitură…

Cei care de-a lungul timpului au savurat aceasta carte au avut tendinta de a se imparte si ei tot in doua tebere – pe de o parte fiind cei care il blameaza fara echivoc pe Humbert, iar pe de alta parte cei care empatizeaza cu acesta si o blameaza pe Lolita. De exemplu, romancierul Robertson Davies a comentat subiectul romanului astfel – „nu este vorba despre coruperea unui copil inocent de catre un adult pervers, ci despre exploatarea unui adult slab de catre un copil corupt„. Prin urmare, un alt paradox al romanului constă în scindarea pe care povestea narată o creează în cititor – în egală măsură empatizezi cu naratorul, dar îl şi blamezi , te identifici cu el şi eşti oripilat de el, îl compătimeşti şi îl deteşi, îl doreşti pedepsit, dar şi mântuit – şi totul poate merge astfel mai departe, până la a face front comun cu Humbert şi a o blama pe Lolita pentru suferiţa cauzată acestuia prin părărsirea, aproape abandonarea lui…

Dulcele stil… rus!

Deasemenea, vă va mai surprinde, probabil, faptul de a nu recunoaşte stilul deja familiar al clasicilor ruşi – acel stil livresc, ce parcă emană deja un miros suav de carte veche – un pic dulceag (a vanilie, poate, şi a praf), un pic acru şi înţepător (a mucegai si a cerneală), cu coperţi cartonate, roase pe la colţuri şi cu pagini groase, gălbui şi aspre, de hârtie reciclată. “Lolita” are toate caracteristicile familiare de carte nouă, cu copertă colorată, lucioasă, mirosind a cerneală proaspăt ieşită din tipografie, cu pagini subţiri, curate şi albe contrastând orbitor cu negrul cernelei, fine şi scârţâitoare, tipic ediţiilor princeps.

Numitorul comun, totuşi, cu marea literatură rusă constă tocmai în lovitura de graţie a cărţii: şi acest mai nou autor in literatura rusă reuşeşte să te facă, dragă cititorule (ale cărui principii morale, desigur nu le contestă nimeni), să te îndragosteşti încă o dată de agresor, să faci partizanat cu el (măcar pe parcursul cărţii), să pătrunzi în lumea lui şi să fii EL… diferenţa în acest caz este că, pentru el, crima lui este totodată şi pedeapsa lui…

Dacă Lolita nu ar fi o dramă, atunci cu siguranţă ar fi fost o tragicomedie…

7. Mesajul romanului.

Unghiul schimba perpsectiva…

În acelşi timp, miturile cad unul câte unul … răul poate veni şi din minţile frumoase, educate şi cultivate, din minţile luminate si deschise … Răul poate fi proliferat în lume tocmai de către mentorii ei şi, atenţie, el nu este întotdeauna intentionat. Din această nouă perspectivă, drama lui Humbert este la fel de reală ca şi a micuţei Lolita, iar în triada Humbert – Lolita – “Mama Odioasă” (“Muierea Haze, căţeaua cea mare, mâţa a bătrână, mămica nesuferită, bătrâna şi stupida Haze “) nu mai e deloc uşor să decelăm între rolurile de agresor, victimă şi salvator…

Dar, poanta cu adevărat savuroasă a cărţii consta in faptul ca ea nu vă va oferi insight-ul decât după ce o veţi fi terminat şi veti fi dat ultima pagină. Abea atunci îţi dai seama că, de fapt, dincolo de toate, între coperţile cărţii se duce o adevărată luptă, la limita dintre spiritual (dragostea mistuitoare) şi patologic (iubirea aproape incestuoasa prin mecanismele pe care le pune in mişcare si prin însuşi obiectul ei) si ca sub ochii dvs se rescrie drama, innecată aproape in cotidian si banal, a altor milioane de Lolite … Abea acum ne trezim de reverie şi ne dăm seama că ceea ce am citit este  de fapt transcriptul dramei existenţiale  a unei copile rămasă orfană, în urma morţii bruşte, premature şi violente a mamei ei şi ajunsă la discreţia unui tată adoptiv cu evidente înclinaţii pedofile, care abea în acest context ajunge să-şi satisface fanteziile erotice, blocate în castelul de gheaţă al unui eu infantil şi egoist.

In concluzie…

Iubirea intensă, în egală măsură spirituală şi carnală a lui Humbert pentru Lolita este, de fapt, un atac la inocenţă …

8. Premii şi recunoaştere internaţională.

  1. Lolita a fost inclus de către Time Magazine pe lista Celor mai bune 100 de romane scrise în limba engleză între 1923 şi 2005.
  2. De asemenea el mai figurează şi pe lista Celor mai controversate romane ale secolului 20, conform listei întocmite de Modern Library Association, unde a obţinut locul 4.

~ prin Valentina pe 14 iunie 2010.

9. Ecranizari

Romanul a fost ecranizat de două ori, prima dată în 1962, de Stanley Kubrick şi a doua oară în 1997, de Adrian Lyne.

După publicare, romanul a obţinut un statut clasic, devenind unul dintre cele mai cunoscute şi controversate exemple în literatura secolului 20. Numele „Lolita” a intrat în cultura populară şi descrie o copilă precoce din punct de vedere sexual.

Filmele sunt însă interesante numai din perspectiva celui ce a citit cartea. Ecranizările diferă fantastic datorită conceptelor etice şi a prejudecăţilor fiecărei perioade. În ani ˈ60, subiectul pedofiliei era sensibil şi de aceea dacă nu ai bagajul lecturii, acest aspect deviant poate să scape cinefilului. Este un film alb-negru jucat „a-pasionat” şi chiar obiectiv. Ultimii ani ai secolului XX au adus atât de puţină pudoare încât noua versiune este mult mai francă. Cinefilului neavizat filmul poate să îi producă o stare de uluire, deoarece comportamentul deviant este clar scos în faţa, si, daca in prima versiune a filmului personalitatea Lolitei este foarte mult estompata (ceea ce i-a facut pe unii critici ai vremii sa spuna ca „lolita a fost amutita, a fost lasata fara voce”), in ceea de a doua ea este, poate, usor supralicitata.


1. Ecranizarea din 1962

Regizor: Stanley Kubrick

Scenaristi: Stanley Kubrick, James Harris şi Vladimir Nabokov

Distribuţie: James Mason – Humbert Humbert, Sue Lyon – Dolores Haze (Lolita),  Shelley Winters – Charlotte Haze şi Peter Sellers – Clare Quilty.


TRAILER:
2. Ecranizarea din 1997
Regizor: Adrian Lyne
Distribuţie: Jeremy Irons – Humbert Humbert, Dominique Swain – Dolores Haze (Lolita), Melanie Griffith – Charlotte Haze şi Frank Langella – Clare Quilty.

TRAILER:

Vrei sa CUMPERI cartea? Gaseste cea mai buna OFERTA! – piticipecreier
 
Lasă un comentariu

Posted by pe 14 iunie 2010 in Fără categorie

 

Etichete: , , , , ,

Charlotte Brontë

Charlotte Brontë (se pronunță:ˈbrɒnti) (n. 21 aprilie 1816 – d. 31 martie 1855) a fost o romancieră și poetă engleză, sora mai mare a celorlalte două scriitoare: Emily Brontë și Anne Brontë. Charlotte Brontë, care obișnuia să folosească pseudonimul de Currer Bell, este cunoscută pentru cartea ei Jane Eyre, unul dintre cele mai celebre romane din literatura engleză și cea universală.

S-a născut la Thornton și și-a petrecut copilăria și tinerețea la Haworth, bucurându-se de educația sporadică, lectura independentă și libertatea de acțiune ce li se oferea tuturor copiilor din familia ei. Un an petrecut la o școală ieftină pentru fiice de preot, la Cowan’s Bridge, unde mâncarea proastă și disciplina exagerat de severă au ruinat sănătatea surorilor ei mai mari Maria și Elizabeth, moarte la 10 și respectiv 11 ani, i-a oferit lui Bronte materialul pentru zugrăvirea școlii din Lowood în romanul „Jane Eyre”.

În 1831 Brontë a fost trimisă la școala din Roe Head, Dewsbury. Corespondența cu prietenele cunoscute aici, care a durat până la moartea sa, constituie sursa pentru cele mai multe informații biografice despre ea. După trei ani petrecuți acasă ca instructoare a surorilor ei, a revenit la școala de la Roe Head ca guvernantă pentru alți trei ani. În tot acest răstimp, Charlotte nu încetase să scrie. Eforturile ei literare au fost însă descurajate de Robert Southey căruia îi trimisese un manuscris. În vederea deschiderii unei școli pentru fete, Brontë a plecat împreună cu sora sa Emily la Bruxelles ca să învețe limbi moderne, petrecând un an ca elevă, iar un al doilea ca profesoară la pensionul Heger. După eșuarea proiectului și după decăderea definitivă a fratelui lor Branwell, surorile Brontë s-au concentrat din nou asupra activității literare, editându-și pe cont propriu poeziile și oferindu-și romanele la diferite edituri. În 1847 lui Charlotte i-a fost refuzat romanul „The Professor”, dar editorii s-au declarat dispuși să-i accepte un alt roman, „Jane Eyre” (1847), care era dedicat lui Thackeray și care a cunoscut un mare succes.

În anul triumfului literar al lui Charlotte, Branwell a murit, iar la înmormântare Emily a răcit și ulterior s-a îmbolnăvit de tuberculoză. La sfârșitul anului a murit și Emily. În primăvara anului 1849, Anne Brontë s-a stins și ea din viață, lăsând-o pe Charlotte singură. Aceasta a mai scris două romane, „Shirley” și „Villette”, iar în 1855 s-a căsătorit cu vicarul tatălui său. A mai trăit încă un an și a murit de tuberculoză, în timp ce era însărcinată.

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 26 iulie 2013 in Fără categorie

 

LOGODNICA DIN LAMMERMOOR – Sir Walter Scott (1819)

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 28 februarie 2011 in Fără categorie

 

Etichete: ,

CHEMAREA STRABUNILIR – Jack London

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 28 februarie 2011 in Fără categorie

 

Etichete: ,

ESEU DESPRE ORBIRE – Hose Saramago

 
Un comentariu

Posted by pe 28 februarie 2011 in Fără categorie

 

Etichete: ,

CU OCHII LARG INCHISI – Arthur Schnitzler

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 28 februarie 2011 in Fără categorie

 

Etichete: , ,

AMANTUL DOAMNEI CHATTERLEY – D. H. Lawrence

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 28 februarie 2011 in Fără categorie

 

Etichete:

TESS D’UBERVILLES – Thomas Hardy

 
Lasă un comentariu

Posted by pe 28 februarie 2011 in Fără categorie

 

Etichete: ,